Faceți căutări pe acest blog

joi, 29 mai 2014

Fragment

”Am uitat de starea ce mă apăsa cu ceva momente în urmă. Am stat și m-am gândit: cu siguranță primăvara este anotimpul meu preferat. Totul renaște, totul strălucește și te face să uiți că a trebuit să rabzi gerul iernii și nămeții uriași. Mă simțeam în sfârșit mai bine.
Cu pătura pe spate, am hotărât să cobor să iau aer curat și să respir bucuria naturii. Încă simțeam durere, dar mă împotriveam.

Frumusețea naturii m-a copleșit cu primul pas făcut afară. Un aer cald, curat și îmbibat cu parfumul florilor era tot ce aveam nevoie. Simțeam că mă vindec și renasc odată cu tot ce era în jurul meu.

M-am așezat pe banca din fața casei pentru a asculta ce natura vroia să îmi spună. Totul era ca un interminabil spectacol.”- Eu 

Bună/Rea, decizia e a ta

                    Viața noastă e plină de anumite decizii. Chiar decând ne naștem până când ne stingem din viață. Însă, mereu avem libertatea de a alege, chiar și în cele mai mici decizii: cu ce să te îmbraci, ce să mănânci, ce liceu să urmezi sau chiar ce facultate dorești să aprofundezi. Chiar și așa în anumite alegeri, trebuie timp de meditare. 
                   De exemplu, mie încă de mică mi-a plăcut liceul de artă din județul meu. Ori de câte ori treceam pe acolo cu mama de mânuță la vremea aceea, îi ziceam că într-o bună zi, voi fi elevă acolo. Și de fiecare dată când treceam pe acolo îi spuneam asta mamei. Am ajuns și la vârsta potrivită, și nu am mai avut timp de alte planuri sau timp de meditare, știam sigur unde vreau să merg. Știam că asta e alegerea perfectă pentru mine. Oare chiar așa să fi fost? Nu mai intru în detalii. nu asta e important.
                    Important e să simți că orice decizie iei în viață e una bună, una care deși pare profitabilă la început, să nu te dezamăgească pe viitor. Decizia pe care o iei, mereu să aducă lângă aceasta altele noi, la fel de bune și la fel de ziditoare.
                    Gandește-te că, viața ta....viața mea, mereu ne surprinde, și la fiecare pas trebuie să iei decizii noi. FII ÎNȚELEPT ! Nu te lăsa ”contaminat” de alte guri din jurul tău. Alege cu înțelepciune, și de ce nu, alege cu răbdare.

P.S. Liceul meu s-a dovedit a fi o alegere proastă dar și una bună din anumite motive. Acum să văd ce surprize mă va aștepta în legătură cu facultatea.

Peace 

joi, 15 august 2013

Lucruri esentiale in viata


Pentru a trai o viata frumoasa, sa ai si succes si sa fii o persoana implinita ai nevoie de cateva lucruri. Viata nu a venit cu instructiuni, insa cu fiecare greseala facuta si cu fiecare obstacol intalnit in timp, ai invatat destul de multe.

1.Cred ca in primul rand, trebuie sa privim spre partea spirituala. Sa ne ocupam mai mult de ceea ce nu se vede, si sa lasam exteriorul mai pe parcurs. Aminteste-ti ca intotdeauna trebuie sa fii intr-o relatie buna cu cerul si cu Dumnezeu.  Mai mare fericire decat sa ai un suflet curat si plin de credinta, nu cred ca exista. Impaca-te cu cerul si ai grija sa fii o persoana implinita pe plan spiritual.
2.Daruieste timp Domnului. Stiu ca fiecare din noi ne luptam cu probleme si diferite incercari, insa Dumnezeu ne-a daruit timp suficient pentru tot. Daca vei spune ca te plictisesti , arati ca Domnul ti-a dat prea mult timp si tu il irosesti. Umple timpul tau cu rugaciune, citire si Lauda la adresa Lui. Fa toate astea pentru o relatie intarita cu El.
3.Prieteni. Acum sa trecem la planul pamantesc. Orice om are nevoie de prieteni, asai? Insa, cine isi face multi prieteni, si-i face spre nenorocirea lui. Prietenii iti pot influenta viata, poti sa o schimbe in bine sau...in rau. Ai grija la ce prietenii legi.
4.Carti. Citind, astfel si creierul tau se poate dezvolta si poti invata lucruri noi si interesante.
5.Buna dispozitie. Daca esti vesel, veselia ta ii atrage si pe cei din jur. Razi, glumeste, bucura-te de viata.
6.Sa fii iubit de persoana pe care tu o iubesti. E cel mai grozav sentiment, sa iubesti dar, totodata sa fii si tu iubit.
7.Plimbarile lungi alaturi de prieteni. Esti tanar. Ai nevoie de miscare, si de momente impreuna cu cei mai buni amici ai tai. In special ca e si vacanta, profita de fiecare clipa.
8.Mananca orice iti place. Si daca cineva se leaga de greutatea ta, mananca-i si pe ei.
9.Fii timid. Daca esti fata, fa-o cat mai mult. Nici nu stii carui baiat ii plac fetele timizi. Si in plus, esti mult mai chipesa asa.
10.Fa ceea ce iti place si iubesti. Daca iubesti arta, atunci...esti liber sa urmezi un colegiu de arta. Daca iti place sportul, nu ai decat sa faci sport non-stop. Ideea e ca, trebuie sa iubesti ceea ce faci, si rezultatul muncii tale sa fie un adevarat rod al pasiunei tale.
11. Uita tot trecutul. Uita ce/cine ti-a facut rau. Uita amintirile triste. Aminteste-ti doar ce e frumos. Fii fericit. Traieste pe deplin prezentul si viseaza mereu la un viitor mai stralucit.Fii optimist. Fii vesel.

miercuri, 7 august 2013

Sensul vietii

" Eu cred ca este posibil ca viata sa merite sa fie traita. Cred acestea in ciuda durerii, mizeriei, cruzimii, nefericirii si mortii. Nu cred ca merita in mod necesar sa fie traita, ci numai ca pentru majoritatea oamenilor ea poate merita.  Cred, de asemenea, ca omul, ca individualitate, ca grup, sau omenirea in general poate realiza un scop satisfacator in existenta. Cred acestea in ciuda frustarii, a lipsei de ideal, a frivolitatii, plictiselii, lenei si esecului. Iarasi, nu cred ca un scop e inclus inevitabil in univers sau in existenta noastra, sau ca omenirea e tinuta sa realizeze un scop satisfacator, ci numai ca un astfel de scop poate fi gasit. Cred ca exista o scara sau o ierarhie a valorilor, pornind de la comoditatile fizice pana la cele mai inalte satisfactii ale dragostei, bucuriei estetice, intelectuli, realizarii creatoare, virtutii. Nu cred ca acestea sunt absolute sau transcendente, in sensul de a ne fi daruite de vreo putere exterioara sau divinitate; ele sunt produsul naturii umane in interactiunea cu lumea inconjuratoare. Nu cred ca exista adevar, frumusete, moralitate sau virtute absolute, indiferent daca provin  dintr-o putere externa sau sunt impuse de un standard intern. Dar acestea nu ma conduce la concluzia curioasa, la moda in anumite cercuri,ca adevarul, frumusetea si bunatatea nu exista sau ca nu exista forta si valoarea in ele.  Cred ca exista un numar de intrebari care nu sunt de niciun folos interogatiei noastre, pentru ca nu se poate raspunde la ele niciodata. Nimic in afara de pierdere de timp, regrete sau nefericire nu se obtine prin incercarea de a rezolva probleme care nu se rezolva."
-Julian Huxley



duminică, 9 iunie 2013

Draga mea


   Draga mea, stiu ca mereu mergi la culcare cu lacrimi in ochi obosita si franta de tot ce ti se petrece.  Mereu meditezi asupra problemelor zilnice, si spui " De ce eu?" . Preferi sa zambesti gratios in loc sa iti arati adevaretele emotii. Tii frica sa te destainui deoarece increderea adevarata  e atat de greu de recunoscut . Esti intr-o continua alergare spre fericire si spre mai bine. Cand in sfarsit iti place de cineva, simti ca o iei pe calea roz. Cauti cele mai alese haine si  cele mai frumoase lucruri poate pentru a impresiona, insa, imi pare sa ti-o spun, astea valoreaza zero.

 Incearca sa impresionezi cu personalitatea ta si nu cu kilogramul de machiaj de pe fata ta. Fii tu insati totdeauna. Ai o fire minunata si unica si scoate-o in evidenta ori de cate ori ai ocazia. Esti o opera de arta lucrata cu maiestrie totala de Dumnezeu. Naturaletea ta singur il va cuceri. Fii sigura de asta. Nu fii o copie, te rog. Nu te lua dupa cele mai negative exemple din lumea mondena. Ele vor avea de suferi, insa alege tu calea buna.
Iti scriu ca la o buna prietena, si vreau sa te invat sa fii fericita. Indiferent de starea ta amoroasa. Cineva in planul Lui Dumnezeu se gandeste la tine si se roaga pentru tine. Nu privi spre "aventuri" de clipe scurte. Vei risca sa fii ranita si injughiata de fiecare data cand te avanti spre lucruri de astea.
Sterge-ti lacrimile. Zambeste.
Meriti fericire si meriti pe deplin. Nu te lasa dezamagita de lumea rea si dupa societatea din ziua de azi. Esti frumoasa. Si esti deosebita in felul tau. Priveste dincolo de norii ce  impiedica sa vezi orizontul luminat ce iti sta inainte. Ridica-te si fa pasi mici si cu multa grija. Daca vei cadea iar, nu ezista sa te inalti mai puternica si mai convigatoare.Fii fericita, nu numai cu partea exterioara ci cu totul din inauntrul tau.
Nu uita, esti o fiinta exceptionala . Straluceste tot timpul si emana fericire.

joi, 30 mai 2013

Cu timpul . . .



Cand eram mica, totul era minunat. Obisnuiam sa ies si sa stau cu orele afara si nu imi pasa deloc de in felul cum imi arata parul, daca eram sau nu manjita pe fata, sau nu imi pasa de moda. Faceam totul pentru a fi fericita. Insa, cu trecerea timpului multe se schimba. Acum multi ne dorim sa fim iar niste copii si sa fim liberi de orice responsabilitate matura.

Cu timpu, realizezi ca nu ai suficient timp pentru a face tot ceea ce ti-ai propus, dar cu toate astea Dumnezeu ne da la fiecare timp suficient pentru a-i darui si Lui o parte din el. Insa multi, nu facem totul asa cum trebuie.

Cu timpul  am aflat ca banii nu aduc fericirea. Ei sunt un factor poate mai putin important pentru a avea o viata fericita.Descoperi poate ca, ai atatea facturi, atatea datorii si atatia bani de dat celor din jur si pierzi esenta vietii. Banii vin si pleaca. Insa deciziile care le poti lua in viata ta pot fi unele corecte si durabile.
In timp, inveti ca increderea se castiga,si nu usor, ci in cele mai grele moduri. Afli ca, prietenii te vor lasa in grele situatii si vei fi singur cand vei avea cea mai mare nevoie de ei.

Ceea ce a fost, nu va mai fi. Vei realiza ca totul e mai complicat decat credeai de mic copil.Iti doresti viata de odinioara. Fara griji si fara responsabilitati.Oamenii de lasa, te parasesc, ramai uneori singur si meditezi si iti spui:"Sunt singur, sunt de nimic, de ce nu pot fi si eu ca cutare, sa am banii lu ala, sa am masina lui, faima lui.De as avea toate astea, poate acum nu as mai fi fost atat de singur."

Dragul meu, timpul e un invatator pentru toti. Timpul ne spune cine sau nu tine la tine in adevaratul sens al cuvantului. INVATA sa te increzi in Dumnezeu apoi sa ai mai multa incredere in fortele proprii si in ceea ce esti si in ceea ce poti face. Esti chiar mai bun decat crezi. Asta tot timpul m-a invatat si pe mine. Ca artista, desenele la gradinita poate nu erau chiar atat de reusite, in primara am avansat, apoi in clasele generale, cu multa pregatire am reusit sa ajung chiar si la un liceu de arta. Si da, sunt mandra ca am reusit asta. Am putut si sunt singura ca asa putea mai mult
*
Nu te lasa chiar asa de dezamagit de tot ce trece pe langa tine. Pana la urma, totu-i trecator nu ?
Ma abat de la subiect,stiu. Insa nu uita, lasa ca timpul sa iti fie ghid. Lasa totul de la sine. Nu forta. Sunt sigura ca vei avea inca multe de invatat in viitor si in toate obstacolele ce te asteapta pe traseu.
Be strong ! :)

luni, 13 mai 2013

What is "love"?



Probabil fiecare dintre noi stim sa dam o definite asa cat de cat perceptibila a iubirii, insa care e adevarata defintie? Dex-ul ne zice asa : IUBÍRE, iubiri, s. f. Faptul de a (se) iubi; sentiment de dragoste față de o persoană; relație de dragoste; amor, iubit1. ♦ Sentiment de afecțiune (și admirație) pentru cineva sau ceva. – V. iubi.Oare, asta e adevarata definitie? M-am gandit mult la cuvantul acesta. Pare a fi un cuvant usor si simplu, insa in realitate e plin de semnificatii si incarcat de sensuri ascunse si mai greu de inteles. Fiecare inima insa, are o definite a acestui sentiment puternic. Unele insa, cu un aer usor elegiac, altele pline de fericire pot spune ca, intradevar, este ceva inaltator. Stau si vad, in zilele noastre, tot timpul auzi tineri vorbind la telefoane cu persoana draga si, la sfarsit, flutura un "Te iubesc" si mai apoi, inchide. Fraza asta, este si ea una grea. Una care poate nu se merita sa o spui orisicui. A iubi este ceva sfant, ceva pur si ceva plin de gratie. Merita altruism, merita daruire si merita intregul sacrificiu.Cum ziceam, fiecare suflet si fiecare inima poarta ascuns o unica si minunata definite a delicatului cuvant: iubirea. Sa incerc si eu sa vad ce iese? Hmm..Iubirea. Un lucru sfant lasat de sus aici pamantenilor. Ceva etern. Vesnic. Lasat de la Dumnezeu. Afectiunea fata de aproapele tau, este ceva de nedescris. Iubirea Lui Dumnezeu fata de noi: de nepretuit. Necesita sacrificiu.Chiar mult uneori.Daruire. Iertare. Credinta. Altruism deplin in situatii critice. Renuntarea la mandrie si imbracarea smereniei. Fara iubire, am fi uscati, goi si vestejiti.Peace.