. . .

„Amintirile, aceste umbre umbre prelungi în corpul nostru efemer, acest traseu de moarte pe care noi îl lăsăm să trăiască înfiorătoare amintiri de neuitat, iată-le deja apărute, melancolice și tăcute fantome stârnite de un vânt funebru. Și tu nu ești mai mult decât o amintire. Ai străpuns memoria mea. Acum da, pot spune că îmi aparții și orice s-a întâmplat este irevocabil. Totul s-a terminat, atât de extaziat. Precipitat și ușor timpul ne-a atins. Momente trecătoare ale unei povești obișnuite închisă ermetic și tristă. Dacă te-ai ascunde-n vorbe și te-ai duce-n depărtări ia cu tine amintirea florilor fără culori, cuvintelor nerostite, lacrimilor ce s-au dus, amintirile uitate ale ploilor ce-au curs. Lucrurile greu de suportat devin dulci amintiri unde plăcerea este o floare trecătoare iar amintirea, un  parfum de durată de aceea secretul mângâierii este amintirea. Dar nu uita și respectă oricând, adevăratele tale clipe de iubire. Nu le ignora, căci ele nu te vor ierta niciodată!”

- Nu am uitat...