Al meu era un loc liniștit pe timp însorit și puțin mai gri pe timp de furtună. Nu prea îmi păsa mie asta. Indiferent de vreme, mergeam să mă liniștesc. Am avut parte o mică vacanță în sudul Norvegiei. Eram fascinată de tot ce mă înconjura. La orice pas găseam minunile Domnului, și mă bucuram deplin de ele.
Din toate aceste comori ale naturii, singurul loc care m-a fascinat cu adevărat a fost priveliștea unei mări de pe insula Kalvoya. Nici ploaia, nici furtunile ce iscau valuri mărețe nu m-ar fi putut opri să mă duc acolo. Găseam pace. Zâmbeam norilor și știam că cineva dincolo de ei, îmi zâmbește înapoi. Sunetul pescărușilor, mirosul sărat din aer, albastrul perfect al mării diferi de cel al cerului. Cu siguranță m-aș întoarce cu prima ocazie.
„Obișnuiam să merg să privesc marea în fiecare seara. Mă liniștea și îmi dădea un sentiment atât de călduros. Însă în același timp îmi plăcea să mă gândesc și la anumite probleme. Cu timpul, marea a devenit un loc unde să mă gândesc la el. Și o făceam ori de câte ori aveam ocazia. Simțeam că aveam nevoie de curățenie în gânduri. De aceea, mă refugiam acolo. Singură. Doar eu, marea, vântul ce îmi purta părul de colo colo, norii ce descopereau un soare puternic și gândurile mele. Presimt că voi duce dorul clipelor de meditare aici. E ca și cum îmi încarc bateriile sufletului într-un loc plin de energia minunată a naturii”
- scris mai demult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu