Străinul

             După câteva zile pline de amărăciune, și bineînțeles stări mai gri, m-am hotărât să îmi revin, încet, încet.
   Stăteam pe o rețea de socializare, când, un străin, de care nu am auzit niciodată sau să vorbesc vreodată cu el, îmi spune așa : „ Anca, tu ești o fată simplă. O fată care e a Lui!” Nu mi-am amintit sa fi purtat vreodată o discuție cu el, sau altele. L-am întrebat apoi de ce crede asta despre mine. Mi-a răspuns astfel: „Nu am nevoie decât de fotografie a unei persoane, ca mai apoi să ți-o și caracterizez. Zâmbetul tău cald mi-a transmis nimic altceva decât simplitate. De asemenea, felul cum te îmbraci, că nu cauți atenție sau să fii cea mai populară de aici, a dat dovadă clară de o persoană retrasă și simplă. Asta te face unică și specială. Și, de asemenea am niște sfaturi pentru tine. Caută mereu sa fii plăcută prin felul tău de a fi. Nu te schimba când cineva te roagă să o faci. Oamenii se vor uita mereu la ceea ce caută ei de la tine, și la ceea ce le interesează la persoana ta. Alege să rămâi simplă.”
                M-a uimit atât de tare, încât mi-au dat lacrimile. O persoană care nu mă cunoaște, și tot odată mă cunoaște ca pe o soră, mi-a vorbit ceasuri bune. În discuția asta, am avut și eu deasemenea întrebări.
                Dacă tot sunt o persoană atât de simplă și de minunată prin felul meu de a fi, atunci de ce sunt anumite perioade când mă simt singură? Apoi răspunsul meu a venit printr-o întrebare: „Domnul Isus, ți-a fost vreodată îndeajuns?” Desigur că da, însă singurătatea persistă. Răspunsul m-a cutremurat:„Am ajuns să înțeleg că nimic din lumea aceasta nu mă va împlini și mulțumi îndeajuns. Niciodată. Poate pentru o secundă îmi va forma o iluzie, însă în final plâng, plâng și iar plâng, sunt dezamăgit, mă simt descurajat, jos la pământ, mă închid în mine. Ei bine, realizez că în toate aceste momente El nu s-a clintit de lângă mine. Domnul îmi dă toate astea, lacrimi, dezamăgiri ca eu să înțeleg până la urmă că El îmi este cu adevărat îndeajuns. Și am nevoie doar de EL pentru a merge mai departe.”
               Iar mai apoi, discuția a continuat, a continuat, și în cele din urmă s-a încheiat astfel:„Risipește norii din când în când Anca, și lasă ca gropițele tale să se vadă cu adevărat. Pentru că adu-ți aminte cei ce îți vor aprecia inima, vor vedea ce stă în spate cu adevărat. Reînvață să zâmbești!!”
               Suta de prieteni de pe facebook, zecile de amici de pe stradă, sau din alte părți, chiar și cei mai apropiați dintre ei nu ar fi reușit să îmi citească starea asta în realitate, darămite din niște fotografii sau pur și simplu felul de a scrie.
              „Cine nu are străini, să își cumpere!”