" Viata de indragostit pare adeseori grea, si vrei sa abandonezi cand simti ca te prabusesti, insa avand o inima puternica si rezistenta la tensiunile "mici" din viata de zi cu zi a unui amorez; aceasta inima te va ajuta sa iti vezi de drum in
ainte, cu privirea tinta in sus si plin de incredere . Pentru ca vei fi nevoit sa iti stergi definitiv amintirile reci ale trecutului. Necazurile in viata mea nu vor inceta, insa gandidu-ma la ea, la felul cum mi-a izbit usa in nas rostind cu atat sictir "ADIO", problemele mele se vor inmulti.
Dar, meditand la aceste probleme si...privind in jurul meu si vazand doar o incapere pustie, unde nici soarele nu iti mai trimitea razele spre fereastra mea usor sparta...am realizat cu un oftat puternic iesind din adancul pustiitului suflet: sunt singur ! Ce mai am acum ? Dupa atata truda si cat m-am luptat pentru iubirea ei, acum nu mi-a mai ramas nimic.
Oamenii si cunoscutii ma apreciau dinadins pentru ca am un suflet imaculat si oricand in viata, fiind izbit de pulberea rautatii, in ciuda faptelor rele ce mi se intamplau, eu ramneam respectuos si oricand la dispozitia prietenilor mei adevarati.
Dar ea mi-a fost cu adevarat o buna prietena? Pe toti sfintii...DE CE oare m-a lasat singur in aceasta bezna rece fara niciun fel de ajutor? Oare ea nu stia ca aceasta casa fara divina sa prezenta este lipsita de soare si caldura acestuia ?
Imi pun intrebari la care nu pot da raspuns decat dupa ce ochii mei vor simti bezna mortii. Iar cand caldura corpului sau a parasit incaperea luminoasa, odata cu ea tot ce a fost bine si frumos m-a lasat zacand in propria-mi balta a regretelor si negrelor amintiri.
Faptul ca m-a ranit si lasandu-ma fara sentimente a adus in mintea mea o oarecare remuscare si o framantare totala. Nu imi puteam aduce aminte ce anume s-a intamplat atat de tragic incat firea sa blanda si gingasa s-a aprins rostindu-mi cuvinte reci si abandonandu-ma.
* * *
M-am ridicat stergand-mi optimist lacrimile ce imi inundase ochii si priveam incostient printre cioburile intunecate ale singurei mele ferestre. Zaream lumea parca mai altfel. Totul era gri si lipsit de lumina si viata. In mintea mea rasuna incontinuu intrebarea " DE CE ?"Ecoul inabusit inca mai suiera insa incercam din puterile care mi-au mai ramas sa pot raspunde. Pasii mei se indreptau nestiutor spre usa lasata intre-deschisa de ea si parca ii zaresc inca umbra sa grabita. Pentru o secunda fata sa inocenta usor imbujorata de la racoarea diminetii a trecut fulger prin fata mea odata ce am atins clanta rece a invechitei usi.Insa a durat atat de putin...incat am ramas cu mana usor intinsa in speranta ca as fi putut sa o ating. Iluzii.Ceea ce reuseam sa vad era decat un peisaj monoton din fata casutei care era total lipsit de fericire. Incet,incet...spulberat de misterul amintirilor, pasesc sprea lumea exterioara. Nici urma de viata in jurul meu. Simteam ca am ramas singura vietate in intreg univers pana cand...
Prin ceata abundenta care se lasa am putut sa zaresc ceva ce avea forma corpului uman insa chipul sau era imposibil de recunoscut. Era inconjurat de o aura coplesitoare si stralucea in profunzime. Duc mainile la ochi frecandu-mi ochii crezand ca visez. Insa acea persoana inca era tot acolo. Simteam ca ma striga usor pe nume. Ma indreptam cu o oarecare teama spre prezenta misteriosului om. La un moment dat acesta rosteste cu spatele spre mine :
- Te vad oarecum ingrijorat si plin de intrebari. Stiu ce te apasa. Tocmai viata ta a devenit una pustie si lipstia de suras. Te intrebi mereu de ce persoana pentru care ti-ai fi dat si viata te-a lasat singur in coliba ta intunecata.
Toate aceste lucruri deja ma speriase. Eram profund uimit de faptul ca o persoana necunoscuta imi stie aproape toata viata. Insa nu dorea sa ii zaresc chipul. Parea sa ma cunoasca prea bine. Oare cine putea fi ? Se intoarce spre mine insa lumina fetei sale m-a facut sa inchid ochii. In clipa aceea m-a atins pe crestet si am simtit in mine o caldura extrem de puternica.
Cu teama deschid usor ochii si raman blocat de ceea ce vad."
