DOR

    Nu nega! Și ție îți este dor de cineva sau de ceva anume. Se citește cu litere atât de mari în privirea ta. 

Te macină zilnic, mai mult și mai mult. Dar te-ai obișnuit. Ai rămas sedentar în starea asta de DOR. 

Mie personal, mi-e dor de viață. Am uitat să mă bucur de lucrurile mici ce mi le oferă viața. 

Mi-e dor să fiu mângâiată de razele soarelui de dimineață până seară. Să simt mirosul proaspăt al dimineții încărcat cu roua proaspătă. Mi-e dor sa aud concertul naturii, întinsă pe iarbă și privind spre cer. Mă simțeam atât de vie și plină de viață. M-am săturat de zgomotul lumii. 

Mi-e dor de locul unde am siguranță deplină. Și am certitudinea că sunt doar eu...cu Dumnezeu. Gândurile și tot ce aveam pe inimă îmi erau ascultate. 

Mi-e dor de cuvintele care zidesc. Cuvintele îmi mângâie  sufletul, cuvintele sincere. 

Mi-e dor să ies afară în mijlocul ploii și să simt cum picurii de ploaie cad în părul meu. 

Mi-e dor să fiu fata deschisă și mereu zâmbitoare.

Mi-e dor de mine...  

Ce înseamnă Crăciunul pentru mine...

  De ar fi să descriu într-un singur cuvânt...păi...familie. Armonia și bucuria, când toți se unesc acasă și se bucură de motivul întregii sărbători, adică Isus. Doar El merită glorificat și datorită Lui, inimile noastre zâmbesc.
  Și asta nu ar trebui să fie doar acum, ci oricând.
  Crăciunul pentru mine înseamnă să găsești acea pace lăuntrică, să îți amintești de nașterea Mântuitorului, nu la cluburi sau beat criță. ci în familie, toți uniți în armonie.

 Sărbători binecuvântate și nu uitați însemnătatea acestora!

Despre mine

 Cum deja am ceva timp de când postez lucruri și gânduri aici, m-am gândit că e timpul să faceți cunoștiință cu persoana care le scrie.

 Eu, Anca, o fată care e departe de perfecțiune. Stângace în multe lucruri. Însă în ciuda lipsei mele de pricepere, mă străduiesc să reușesc. 

 Văd eșecul ca o reușită, deoarece are rolul de a mă învăța să reușesc data viitoare. 

 Obișnuiam să fiu prietenoasă. Îmi plăcea să creez prietenii, să vorbesc mult și să îi fac pe alții fericiți. M-am lăsat însă de meseria asta de mult timp.

 Apreciez lucrurile mărunte făcute din dragoste. 

 Sunt atrasă de artă, în special pictura. Nu sunt bună la a pune o culoare pe pânză, însă când o fac încerc sa îmi descriu starea interioară prin reprezentarea culorilor. 

  Îmi place moda. Să mă îmbrac cât mai frumos și elegant.

 Scrisul? E o parte din mine. Mă trezesc mereu cu o agendă în fața mea și nici nu știu când foile ei sunt pline de scris. 

Supărată sau plină de entuziasm, scriu. Simt nevoia să mă eliberez? Scriu. Îmi place să stau cu o cană fierbinte de cappucino, la căldurică, cu laptopul în brațe și să scriu. Sau...să vizionez un film bun. 

        De ar fi gratis călătoritul, nu aș mai fi văzută niciodată prin împrejurimi. 

        Îmi place să încerc mereu lucruri noi. Să descopăr locuri și persoane. Să văd cât de minunat sunt create toate. 

       Îmi place deasemenea să admir locuri și peisaje. Aș sta chiar ore întregi în fața unei mari întinderi de apă dacă acolo m-aș regăsi și aș fi împăcată spiritual. 

       Mereu mă implic prea mult în anumite lucruri ce nu durează. Mereu oamenii profită de bunătatea mea. Și mereu rămân cu inima bucățele.

       Însă tot de atâtea ori mă ridic și merg înainte. 

Fragment preferat

„Când m-am despărțit de el, m-am simțit de pară mi s-a deșirat puloverul cel mai drag. Ce-i drept era vechi, nu mai arăta la fel de bine, dar îmi ținuse de cald pe atâtea friguri și îmi plăcea să-l port și pe pielea goală. Acum însă, nu se mai putea. Ațele care ieșiseră din el mi se înfășurau în jurul gâtului și nu mă mai lăsau să respir. Le-am tăiat cu o foarfecă, dar găurile pe care le-au format nu arătau ca o haină inventată de un designer. Nu erau atrăgătoare, misterioase, cu o poveste aparte, ci doar niște găuri negre, căscate spre nimic. Devenise urât, așa că am început să îl port mai rar, să nu mai ies cu el în lume, deși înainte era mândria mea. El a simțit neglijarea și a început să mă zgârie. E normal, m-am gândit eu, e de lână și cu timpul se asprește. Însă agresiunile nu s-au oprit aici. După câteva săptămâni a început să se lărgească, de parcă îl purtam împreună cu altă persoană în același timp. Am devenit geloasă și-l spălam tot mai des, sperând să intre la apă ca să îmi vină doar mie, din nou. Am renunțat după o zi când l-am găsit atârnând trist pe o frânghie la uscat. Mi-am dat seama că mă chinui atât pe mine cât și pe el, așa că l-am împăturit și i-am găsit un loc doar al lui, în dulapul cu vechituri. Pe masă am așezat, în schimb, o poză cu mine purtându-l. Era în zilele noastre bune, în care ploua cu soare...”

Nu pune cheia fericirii în buzunarul altei persoane

 Fiecare persoană are dreptul la o viață fericită. Cel puțin asta e părerea mea. Dar, fericirea fiecăruia depinde de propria persoană.

 Depinde de tine să alegi să vezi partea frumoasă a lucrurilor. 

 Depinde de tine să fii optimist și să zâmbești triumfător. 

 Depinde de tine mereu să te ridici după un eșec, și să continui sa încerci să reușești chiar dacă asta înseamnă să mai cazi încă de zece ori.
 Depinde mereu de tine să îți colorezi starea gri, pentru că tu meriți mai mult.
 Depinde de tine să treci biruitor dintr-o problemă care simți că îți macină sufletul.
 Depinde de puterile tale să ții mereu capul sus.
 Depinde de tine și de voința ta să îți construiești un viitor promițător.
 Depinde de tine și de alegerile ce le faci pentru a avea o viată fericită.

 Depinde mai puțin de părerea celor din jur pentru a fi caracterizat.
 Depinde mai puțin caracterizarea fără dovezi a celor din jur.
 Depinzi mai puțin de alte persoane.
 Depinzi de tine, și de o relație buna cu Cerul.
 Fericirea ta depinde de tine, depinde de viața ta, de principiile tale, de puterea ce o deții. Cheia fericirii e în buzunarul tău. Nu o pune în posesia nimănui, pentru că va veni vremea când persoana respectivă ce deține secretul fericirii tale va pleca. Va pleca și nu se va mai uita înapoi. Va pleca și nu va avea remușcări din pricina ta.
 Așa că, dragă om, fii fericit. Fii fericit că meriți și gândește-te că tu ești primul motiv al fericirii tale. Tu deții această putere.

. . .

„Amintirile, aceste umbre umbre prelungi în corpul nostru efemer, acest traseu de moarte pe care noi îl lăsăm să trăiască înfiorătoare amintiri de neuitat, iată-le deja apărute, melancolice și tăcute fantome stârnite de un vânt funebru. Și tu nu ești mai mult decât o amintire. Ai străpuns memoria mea. Acum da, pot spune că îmi aparții și orice s-a întâmplat este irevocabil. Totul s-a terminat, atât de extaziat. Precipitat și ușor timpul ne-a atins. Momente trecătoare ale unei povești obișnuite închisă ermetic și tristă. Dacă te-ai ascunde-n vorbe și te-ai duce-n depărtări ia cu tine amintirea florilor fără culori, cuvintelor nerostite, lacrimilor ce s-au dus, amintirile uitate ale ploilor ce-au curs. Lucrurile greu de suportat devin dulci amintiri unde plăcerea este o floare trecătoare iar amintirea, un  parfum de durată de aceea secretul mângâierii este amintirea. Dar nu uita și respectă oricând, adevăratele tale clipe de iubire. Nu le ignora, căci ele nu te vor ierta niciodată!”

- Nu am uitat...

M-aș întoarce la tine, iar și iar, mare albastră!

   

Presupun că toți din noi avem un loc preferat. Un refugiu al sufletului și al gândurilor, unde putem face curățenie printre idei, să hotărâm anumite lucruri, să punem totul cap la cap.
    Al meu era un loc liniștit pe timp însorit și puțin mai gri pe timp de furtună. Nu prea îmi păsa mie asta. Indiferent de vreme, mergeam să mă liniștesc. Am avut parte o mică vacanță în sudul Norvegiei. Eram fascinată de tot ce mă înconjura. La orice pas găseam minunile Domnului, și mă bucuram deplin de ele. 
      Din toate aceste comori ale naturii, singurul loc care m-a fascinat cu adevărat a fost priveliștea unei mări de pe insula Kalvoya. Nici ploaia, nici furtunile ce iscau valuri mărețe nu m-ar fi putut opri să mă duc acolo. Găseam pace. Zâmbeam norilor și știam că cineva dincolo de ei, îmi zâmbește înapoi. Sunetul pescărușilor, mirosul sărat din aer, albastrul perfect al mării diferi de cel al cerului. Cu siguranță m-aș întoarce cu prima ocazie.


„Obișnuiam să merg să privesc marea în fiecare seara. Mă liniștea și îmi dădea un sentiment atât de călduros. Însă în același timp îmi plăcea să mă gândesc și la anumite probleme. Cu timpul, marea a devenit un loc unde să mă gândesc la el. Și o făceam ori de câte ori aveam ocazia. Simțeam că aveam nevoie de curățenie în gânduri. De aceea, mă refugiam acolo. Singură. Doar eu, marea, vântul ce îmi purta părul de colo colo, norii ce descopereau un soare puternic și gândurile mele. Presimt că voi duce dorul clipelor de meditare aici. E ca și cum îmi încarc bateriile sufletului într-un loc plin de energia minunată a naturii”
- scris mai demult.

E doar un episod

   Poate cuvintele mele vor fi de prisos, însă scriu pentru că știu prin ce stare treci. Vreau să le scriu special pentru tine, însă, le voi scrie și pentru mine în același timp. Doresc să îți fiu o alinare și o mângâiere!
   Am fost ca tine. Mă simțeam uitată de lume chiar și în mijlocul prietenilor. Nu puteam oferi nici măcar un zâmbet fals fără să fiu descoperită. Mă uram pentru anumite alegeri făcute în viața mea. Nu puteam da timpul înapoi, oricât de mult mi-aș fi dorit asta.
  Fiecare suflare și fiecare bătaie a inimii erau o durere. Chiar dacă tot ceea ce mă durea, defapt erau în trecut. Însă se pare că eu îmi trăiam trecutul, pe când cei din jurul meu se bucurau și își trăiau fericiți prezentul.
  Treceau zilele iar eu eram doar..sedentară în starea aia. Nu! Nu eram în depresie. Doar că nu trăiam destul viața. Mi-am irosit zile bune uitând ce-i ala un zâmbet. Nici nu știu cum mi-am revenit. Cel puțin, am fost puțin ajutată de o persoană dragă.
  Ceea ce vreau eu să subliniez, e că viața trece pe lângă tine și tu ești preocupat cu lacrimile tale, să stai între patru pereți și să te ascunzi. Viața ta are nevoie de mult mai mult și tu ești mult mai mult. Sufletu meu și sufletul tău are puteri nebănuite. Ieri trebuie uitat, îmbrățișează ziua de mâine, căci acolo se află o speranță și o nouă șansă. Ieși dintre pereții ce te înconjoară!
  Șterge-ți lacrimile! Iartă-ți propriile eșecuri și pe toți ce te-au supărat. Viața ta trebuie trăită, nu irosită! Renunță la orice te-ar putea îngreuna! Drumul dinaintea ta e încărcat cu zâmbete. Descoperă fericirea!
  Probabil în cel mai apropiat viitor, vei fi din nou TU!

Vine o zi când ai sa renunți și ai să te saturi...

      Va veni un timp când vei simți greutatea ce te apasă, și încet vei renunța pentru că te-ai săturat. Te-ai săturat de părerile celor din jur și de toți cei ce te privesc mai orbește pentru simplul fapt că ești mai diferit.
      Te vei sătura de toate eșecurile din viața ta. Ba chiar te vei sătura și de diminețile alea pline de monotonie.
      Te saturi de indiferență, de orgolii și de vorbe aruncate în vânt.
      Te saturi de promisiuni fără ca ele să fie duse la îndeplinire.
      Te saturi să faci efortul de a face ceva măreț, de a te schimba, însă nimeni oricum nu va observa.
      Va veni un moment în viața ta în viața ta când te vei sătura de toate, și vei vedea doar partea negativa a lucrurilor. Te saturi să îi asculți pe nemulțumitori care au motive atât de banale de a se văicări.
     Te saturi să mai fii invizibil, și dorești ca cineva să aprecieze ceea ce ești cu cu adevărat. Te saturi de persoanele care se uită mereu în stânga și drepta după păreri/bârfe despre tine.
    Ai dori să ai alături persoana care privește doar în ochii tăi iar de acolo să extragă caracterizarea perfectă a sufletului tău. Iar din bătăile inimii să îți înțeleagă persoana minunată care ești și pe care nimeni altcineva nu a descoperito.
    Te vei sătura de tot ce te-a dezamăgit, și după ce sufletul ți se va vindeca, te vei elibera.

Străinul

             După câteva zile pline de amărăciune, și bineînțeles stări mai gri, m-am hotărât să îmi revin, încet, încet.
   Stăteam pe o rețea de socializare, când, un străin, de care nu am auzit niciodată sau să vorbesc vreodată cu el, îmi spune așa : „ Anca, tu ești o fată simplă. O fată care e a Lui!” Nu mi-am amintit sa fi purtat vreodată o discuție cu el, sau altele. L-am întrebat apoi de ce crede asta despre mine. Mi-a răspuns astfel: „Nu am nevoie decât de fotografie a unei persoane, ca mai apoi să ți-o și caracterizez. Zâmbetul tău cald mi-a transmis nimic altceva decât simplitate. De asemenea, felul cum te îmbraci, că nu cauți atenție sau să fii cea mai populară de aici, a dat dovadă clară de o persoană retrasă și simplă. Asta te face unică și specială. Și, de asemenea am niște sfaturi pentru tine. Caută mereu sa fii plăcută prin felul tău de a fi. Nu te schimba când cineva te roagă să o faci. Oamenii se vor uita mereu la ceea ce caută ei de la tine, și la ceea ce le interesează la persoana ta. Alege să rămâi simplă.”
                M-a uimit atât de tare, încât mi-au dat lacrimile. O persoană care nu mă cunoaște, și tot odată mă cunoaște ca pe o soră, mi-a vorbit ceasuri bune. În discuția asta, am avut și eu deasemenea întrebări.
                Dacă tot sunt o persoană atât de simplă și de minunată prin felul meu de a fi, atunci de ce sunt anumite perioade când mă simt singură? Apoi răspunsul meu a venit printr-o întrebare: „Domnul Isus, ți-a fost vreodată îndeajuns?” Desigur că da, însă singurătatea persistă. Răspunsul m-a cutremurat:„Am ajuns să înțeleg că nimic din lumea aceasta nu mă va împlini și mulțumi îndeajuns. Niciodată. Poate pentru o secundă îmi va forma o iluzie, însă în final plâng, plâng și iar plâng, sunt dezamăgit, mă simt descurajat, jos la pământ, mă închid în mine. Ei bine, realizez că în toate aceste momente El nu s-a clintit de lângă mine. Domnul îmi dă toate astea, lacrimi, dezamăgiri ca eu să înțeleg până la urmă că El îmi este cu adevărat îndeajuns. Și am nevoie doar de EL pentru a merge mai departe.”
               Iar mai apoi, discuția a continuat, a continuat, și în cele din urmă s-a încheiat astfel:„Risipește norii din când în când Anca, și lasă ca gropițele tale să se vadă cu adevărat. Pentru că adu-ți aminte cei ce îți vor aprecia inima, vor vedea ce stă în spate cu adevărat. Reînvață să zâmbești!!”
               Suta de prieteni de pe facebook, zecile de amici de pe stradă, sau din alte părți, chiar și cei mai apropiați dintre ei nu ar fi reușit să îmi citească starea asta în realitate, darămite din niște fotografii sau pur și simplu felul de a scrie.
              „Cine nu are străini, să își cumpere!”
                  

Viața așa cum este ea

  Viața. Oare ce este ea în esență? O mulțime de momente, de eșecuri, de clipe pe care nu ai să le mai întâlnești vreodată. Sau poate viața se măsoară doar în zile, sau poate doar în monotonia stresantă și obositoare a unei ființe? 

  Consider că viața este un dar. Un dar care îl putem modela exact așa cum dorim și cum ne place. Acest dar nu a venit cu niciun fel de instrucțiuni. Ceea ce înseamnă că mononia nu ar trebui să existe în viețile noastre. Însă oricât am evita, ne trezim robi ai acestei ”boli”. Ne trezim că suntem plictisiți, că viața pe care o avem este doar o rutină obositoare. Și parcă suntem tot mai obișnuiți cu ideea aceasta, și nu încercăm să schimbăm ceva. 

  Viața, în general, este creată din amintiri, din serii de momente unice, pe care ți le poți aminti atunci când te simți mai apăsat. Și o vorbă înțeleaptă zicea: Trăiește fiecare zi ca și cum ar fi ultima. Numai așa reușești să creezi amintiri, să croiești acele momente unice, pline de magie, ce vor dura în timp.

  Colorează-ți mereu viața, și urmează traiectoria fericită a acesteia! Nu uita să trăiești vesel, și nu uita să fii om! 

       

        

Vise

Cu toții ne amintim de visele noaste din copilărie. Și, sunt sigură că majoritatea doreau să devină doctori sau pompieri, erau vise universale la toți. Eu însă, îmi amintesc vag desăre visul meu, și în toți acești ani s-a schimbat de nenumărate ori.

Ba îmi doream să fiu medic, sau mai descopeream o pasiune ascunsă pentru arheologie, sau că îmi place actoria, însp visul meu ce a persistat este literatura. 

Acum știu exact ceea ce îmi doresc. Îmi doresc ca într-o bună zi, să fiu înconjurată de cărți, într-o bibliotecă, dând autografe și citind din propria mea carte. Îmi doresc să fiu cunoscută după o frază reușită, după un citat.
Vreau să mă oprească cineva pe stradă și să îmi spună cât l-a marcat o idee din postările mele.
Vreau ca un rând din tot blogul meu să schimbe pe cineva, să încurajeze si să întărească.
Chiar îmi doresc asta.

Fragment

”Am uitat de starea ce mă apăsa cu ceva momente în urmă. Am stat și m-am gândit: cu siguranță primăvara este anotimpul meu preferat. Totul renaște, totul strălucește și te face să uiți că a trebuit să rabzi gerul iernii și nămeții uriași. Mă simțeam în sfârșit mai bine.

Cu pătura pe spate, am hotărât să cobor să iau aer curat și să respir bucuria naturii. Încă simțeam durere, dar mă împotriveam.

Frumusețea naturii m-a copleșit cu primul pas făcut afară. Un aer cald, curat și îmbibat cu parfumul florilor era tot ce aveam nevoie. Simțeam că mă vindec și renasc odată cu tot ce era în jurul meu.

M-am așezat pe banca din fața casei pentru a asculta ce natura vroia să îmi spună. Totul era ca un interminabil spectacol.”- Eu 

Bună/Rea, decizia e a ta

                    Viața noastă e plină de anumite decizii. Chiar decând ne naștem până când ne stingem din viață. Însă, mereu avem libertatea de a alege, chiar și în cele mai mici decizii: cu ce să te îmbraci, ce să mănânci, ce liceu să urmezi sau chiar ce facultate dorești să aprofundezi. Chiar și așa în anumite alegeri, trebuie timp de meditare. 

                   De exemplu, mie încă de mică mi-a plăcut liceul de artă din județul meu. Ori de câte ori treceam pe acolo cu mama de mânuță la vremea aceea, îi ziceam că într-o bună zi, voi fi elevă acolo. Și de fiecare dată când treceam pe acolo îi spuneam asta mamei. Am ajuns și la vârsta potrivită, și nu am mai avut timp de alte planuri sau timp de meditare, știam sigur unde vreau să merg. Știam că asta e alegerea perfectă pentru mine. Oare chiar așa să fi fost? Nu mai intru în detalii. nu asta e important.

                    Important e să simți că orice decizie iei în viață e una bună, una care deși pare profitabilă la început, să nu te dezamăgească pe viitor. Decizia pe care o iei, mereu să aducă lângă aceasta altele noi, la fel de bune și la fel de ziditoare.

                    Gandește-te că, viața ta....viața mea, mereu ne surprinde, și la fiecare pas trebuie să iei decizii noi. FII ÎNȚELEPT ! Nu te lăsa ”contaminat” de alte guri din jurul tău. Alege cu înțelepciune, și de ce nu, alege cu răbdare.

P.S. Liceul meu s-a dovedit a fi o alegere proastă dar și una bună din anumite motive. Acum să văd ce surprize mă va aștepta în legătură cu facultatea.

Peace