Fragment preferat

„Când m-am despărțit de el, m-am simțit de pară mi s-a deșirat puloverul cel mai drag. Ce-i drept era vechi, nu mai arăta la fel de bine, dar îmi ținuse de cald pe atâtea friguri și îmi plăcea să-l port și pe pielea goală. Acum însă, nu se mai putea. Ațele care ieșiseră din el mi se înfășurau în jurul gâtului și nu mă mai lăsau să respir. Le-am tăiat cu o foarfecă, dar găurile pe care le-au format nu arătau ca o haină inventată de un designer. Nu erau atrăgătoare, misterioase, cu o poveste aparte, ci doar niște găuri negre, căscate spre nimic. Devenise urât, așa că am început să îl port mai rar, să nu mai ies cu el în lume, deși înainte era mândria mea. El a simțit neglijarea și a început să mă zgârie. E normal, m-am gândit eu, e de lână și cu timpul se asprește. Însă agresiunile nu s-au oprit aici. După câteva săptămâni a început să se lărgească, de parcă îl purtam împreună cu altă persoană în același timp. Am devenit geloasă și-l spălam tot mai des, sperând să intre la apă ca să îmi vină doar mie, din nou. Am renunțat după o zi când l-am găsit atârnând trist pe o frânghie la uscat. Mi-am dat seama că mă chinui atât pe mine cât și pe el, așa că l-am împăturit și i-am găsit un loc doar al lui, în dulapul cu vechituri. Pe masă am așezat, în schimb, o poză cu mine purtându-l. Era în zilele noastre bune, în care ploua cu soare...”